Domeniului de îmbunătățiri funciare debutează la jumătatea secolului al XX-lea. Institutul Superior de Agricultură de la Pantelimon a fost înființat în 1852, odată cu dezvoltarea preocupărilor privind cunoașterea și valorificarea fondului funciar.
În anul 1910 a fost fondată – în cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor – Direcția generală de Îmbunătățiri Funciare, ce a fost condusă, timp de șapte ani, de către reputatul inginer Anghel Saligny. În cadrul Institutului Superior de Agricultură, devenit între timp Școala Superioară de Agricultură de la Herăstrău (1904), și mai apoi Academia de Înalte Studii Agronomice din București (1929), au apărut ca autonome cursuri de Geniu rural, Topografie și Construcții rurale.
Prima secție de Geniu Rural a fost inaugurată în cadrul Academiei de Înalte Studii Agronomice din București, în anul 1934; absolvenții, în număr de 10-15, au studiat matematici speciale, hidraulică generală, topografie specială și geodezie, îmbunătățiri funciare și construcții agricole, alături de alte discipline din domeniul agriculturii.
Începând din anul 1938, Academia de Înalte Studii Agronomice a fost integrată în Școala Politehnică din București, ca Facultate de Agronomie. Profesorul I. M. Gheorghiu (1899-1966) a preluat, în 1939, conducerea Serviciului de Îmbunătățiri Funciare din cadrul Ministerului Agriculturii și Domeniilor. Acest serviciu avea angajați zece absolvenți ai secției de Geniu Rural, pentru sectoarele de irigații, desecări și îndiguiri, comasări, cadastru și sistematizare. În 1943, secția de Geniu Rural a fost reînființată în Facultatea de Agronomie din București, iar în anul 1948, Facultatea de Agronomie s-a separat de Școala Politehnică din București, devenind Institutul Agronomic București. Tot în același an, 1943, a apărut, la Galați, prima Facultate de Îmbunătățiri Funciare, avându-l ca decan pe profesorul I. M. Gheorghiu. La facultatea nou înființată au fost transferați şi studenții care urmau în acel moment secția de Geniu Rural din cadrul Facultății de Agronomie a Școlii Politehnice din București.
În anul 1959, Facultatea de Îmbunătățiri Funciare din Galați a fost mutată la Iași, la Institutul Agronomic „Ion Ionescu de la Brad”, unde a funcționat până în anul 1962, când s-a transformat în secție a Facultății de Construcții în cadrul Institutului Politehnic „Gh. Asachi”. În anul 1962 s-au înființat încă două secții de Îmbunătățiri Funciare: una la București, în cadrul Institutului de Construcții și una la Institutul Politehnic „Traian Vuia” din Timișoara.
În anul 1970, profesorul Cezar Nicolau, în calitate de decan numit de către Ministerul Învățământului, a înființat pe terenul obținut de la Institutul Agronomic „Nicolae Bălcescu”, prima Facultate de Îmbunătățiri Funciare din România. Conceptul de funcționare a noii facultăți a avut la bază cooperarea dintre învățământul superior, cercetarea științifică de specialitate, proiectarea de profil și execuția lucrărilor pe teren. Pentru formarea de ingineri și subingineri de îmbunătățiri funciare, cadrele didactice ale facultății au fost selecționate cu multă exigență de către profesorul Cezar Nicolau. În această structură dinamică și aparent nonconformistă, facultatea a funcționat perfect timp de șase ani. La lucrările de construcții ale clădirii au participat direct atât studenți cât și cadre didactice ale facultății. Concepția originală și cutezătoare de învățământ a profesorului Cezar Nicolau a fost confirmată, dar a stârnit invidie și chiar îngrijorare. Pe neașteptate și deloc surprinzător, în 1976 profesorul Cezar Nicolau a fost demis și ca decan al facultății a fost numit acad. Mircea Moțoc. Ca distins om de știință, acesta a ținut în continuare ridicat nivelul științific și didactic al facultății, dar numai pentru un an.
Puternicul cutremur de pământ din 4 martie 1977 a schimbat în mod radical istoria facultății. Clădirea facultății, proiectată de un birou insuficient calificat și cu bani puțini, a fost grav avariată. Reparațiile efectuate n-au asigurat clădirii siguranța seismică cerută de prescripțiile oficiale.
În anul 1986 Facultatea de Îmbunătățiri Funciare a fost practic desființată și transformată într-o catedră a Facultății de Agricultură al cărei decan era conf. Ioan Pleșa (1986-1989). În mod paradoxal, în acel interval de timp, trei generații de absolvenți ai Facultății de Agricultură, care au urmat cursurile fostei Facultăți de Îmbunătățiri Funciare, au primit diplome de ingineri constructori.
În ianuarie 1990 decanul ales atunci de Consiliul facultății – profesorul Ramiro Sofronie – a reînființat Facultatea de Îmbunătățiri Funciare și a recuperat din spațiul ce între timp fusese atribuit altor facultăți. Tot în ianuarie 1990, conf. Gheorghe Pricop și d-na șef lucr. Niculina Dumitrescu au propus o documentație de susținere pentru o nouă
specializare – Ingineria Mediului. Propunerea se referea strict la irigații, desecări și eroziunea solului. Consiliul facultății provizoriu a luat în discuție documentația, care a fost aprobată cu entuziasm. Profesorul Simion Hâncu, ministru al mediului în acea vreme, a susținut și diseminat ideea și către alte universități. Pe această bază, Consiliul facultății al facultății reînființate a cerut aprobarea Senatului Universității pentru înființarea Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului (FIFIM). Aprobarea a venit și au început imediat consultările pentru elaborarea noilor planuri de învățământ ale facultății. Pentru noua facultate au urmat câțiva ani grei când, din cauza reducerii activităților funciare din teren numărul studenților a scăzut drastic.
Având însă în vedere valoarea etică și profesională a fondului moștenit de cadrele didactice ale facultății, s-au făcut demersuri esențiale pentru acea vreme. În primul rând, asocierea cu specializările de îmbunătățiri funciare din teritoriu, mai exact cele din Iași și Timișoara. În al doilea rând, accesarea primelor proiecte europene de cercetare științifică disponibile la acea vreme: TEMPUS, ECOLEADER și CASCADE, a burselor pentru cadrele didactice tinere – în țări ale Uniunii Europene și Israel. A devenit posibilă formarea de tineri specialiști și susținerea mai multor teze de doctorat de nivel european.
Cu eforturi susținute, după doi ani de insistențe, a fost înființată Catedra UNESCO #177, singura din România care includea atât patrimoniul cultural cât și pe cel natural. Au apărut în facultate primele calculatoare și a fost introdus internetul. Între timp a progresat dotarea laboratoarelor și unele au devenit funcționale. S-au putut astfel încheia contracte de cercetare științifică și pregăti trecerea la educația postuniversitară.
În urma demersurilor întreprinse în acea perioadă, Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București a obținut de la Ministerul Învățământului fonduri pentru consolidarea și punerea în siguranță seismică a clădirii. În acest fel, la sfârșitul ultimului deceniu al secolului al XX-lea, activitatea didactică și științifică a facultății, renăscută după Revoluție, a fost complet normalizată.
Dinamica facultății s-a accentuat având în vedere adaptarea la cerințele pieței. În condițiile în care sectorul îmbunătățirilor funciare și-a restrâns activitatea, accentul pregătirii studenților din facultate a fost orientat spre concepțiile de organizare și promovare a tehnologiilor avansate. În facultate au apărut noi programe de studiu, începând cu formele de învățământ de scurtă durată, Colegiile, din care apoi au rezultat programe de studiu de licență de patru ani, în sistem Bologna.
În mandatele de decan ale profesorului Gheorghe Alexe (2000-2008), când s-a trecut la sistemul de învățământ Bologna, au fost inițiate două programe noi de studii de licență: Inginerie Economică în Construcții și Măsurători Terestre și Cadastru. Tot în această perioadă, colectivul de cadre didactice a facultății a fost completat cu specialiști de valoare din domeniul Geodezie pentru disciplinele de avangardă introduse în planul de învățământ, discipline ce asigură o formare completă a studenților de la programul Măsurători Terestre și Cadastru. Programul de studii aprofundate, implementat la sfârșitul anilor ’90, s-a transformat într-un programe de masterat în domeniul Ingineria Mediului – Ingineria și Protecția Mediului în Spațiul Rural, iar programele Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură și Măsurători Terestre și Cadastru au început să funcționeze și la forma de învățământ cu frecvență redusă.
Anul 2008 a adus la coordonarea instituției primul decan absolvent al facultății – prof. Sorin Mihai Cîmpeanu. Facultatea și-a luat destinul în propriile mâini cu optimism și confidență iar conducerea acesteia de către proprii absolvenți a adus prospețime și dinamism. Formarea profesională și managerială a prof. Sorin Mihai Cîmpeanu, completată prin participarea și apoi conducerea de proiecte naționale și internaționale, a facilitat antrenarea cadrelor didactice din facultate în competițiile de proiecte de cercetare. Prin fondurile atrase prin proiecte de cercetare, facultatea și-a completat baza materială prin dotarea cu tehnică de vârf a laboratoarelor existente și înființarea altora noi, necesare desfășurării activității didactice și de cercetare cu studenții programelor de studiu Ingineria și Protecția Mediului în Agricultură și Măsurători Terestre și Cadastru – programe a căror zestre materială era mai modestă. Întreaga facultate și-a schimbat înfățișarea și deschiderea către colaborarea cu instituții din țară și străinătate. Aderarea la Uniunea Europeană a adus noi provocări, noi cerințe și standarde de calitate ca și deschiderea către internaționalizare.
Împreună cu echipa de conducere a universității, începând cu anul 2012, prof. Sorin Mihai Cîmpeanu, ales rector al USAMVB, a inițiat Conferința Internațională Agriculture for Life, Life for Agriculture – concept ce înglobează, toate facultățile universității. În prezent, la conferință participă aproximativ 1000 de cercetători și cadre didactice din
peste 300 de țări. FIFIM are secțiune și volum propriu – aflat pe ISI Web of Science. În paralel, anual, este continuată tradiția Simpozioanelor studențești IF-IM-CAD.
Începând cu anul 2013, decan fiind prof. Răzvan Ionuț Teodorescu, în facultate funcționează alte două programe de studii de master: Geomatică pentru Ingineria Mediului, în domeniul Ingineria Mediului, respectiv Managementul Investițiilor în Ecosisteme, în domeniul Inginerie și Management, care este un program inter-universitar susținut împreună cu Universitatea Politehnică București și Universitatea Ecologică București.
În mandatul doamnei decan profesor Raluca Manea (2016-2020) a continuat dezvoltarea programelor de studii, în activitatea didactică fiind invitați specialiști de valoare, iar studenților le-a fost facilitată legătura cu companii de profil unde au efectuat practică de specialitate. Au fost stabilite noi contacte și încheiate protocoale de colaborare cu instituții din țară dar și cu universități din Italia, Marea Britanie, Grecia și Brazilia. A fost inițiată Școala de Vară Internațională – Tehnologii de vârf utilizate în Geodezie.
În anul 2022 a fost înființat și acreditat domeniul de master Inginerie Civilă și Instalații, prin programul de studii – Proiectarea Lucrărilor de Îmbunătățiri Funciare, foarte apreciat de absolvenții facultății din seriile anterioare anilor `90.
În anul 2023 a fost înființat și acreditat domeniul de master Inginerie Geodezică – Managementul Integrat al Datelor și Informațiilor Geospațiale, prin programul inter-universitar susținut împreună cu Academia Tehnică Militară București, care se pare că prezintă interes nu numai pentru absolvenții noștri de la Măsurători Terestre și Cadastru, dar și pentru absolvenți ai altor facultăți.
În anul 2025 întâlnirea Alumni în cadrul căreia s-au aniversat 55 de ani de la înființarea Facultății de Îmbunătățiri Funciare și Ingineria Mediului.
Cel mai recent program de studii de licență înființat și autorizat se numește Inginerie Circulară şi Tranziție Verde, în domeniul Ingineria Mediului și funcționează în sistem dual, partenerul economic implicat fiind Apa Nova București. Programul aduce beneficii legate de una dintre cele mai arzătoare doleanțe ale studenților și agenților economici – practica, ceea ce se soluționează prin 50% din activitatea didactică desfășurată în laboratoarele și cu specialiștii partenerului.
